Șoferul român care a provocat accidentul din Grecia nu are atestat de competență profesională

Șoferul român care a provocat accidentul din Grecia nu are atestat de competență profesională
Publicat: 07/10/2014, 13:50
Actualizat: 07/02/2019, 00:11

Nicolae Jean Tudoran, șoferul român care a provocat accidentul de pe autostrada din Grecia, în urma căruia au murit cinci persoane, iar aproximativ 30 de persoane au fost rănite, este angajatul SC Linmar Job Trans, firmă de transport de mărfuri înmatriculată în județul Argeș.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, este angajat al acestei firme din 25 septembrie 2012 și nu deține certificat de competență profesională, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX Nicolae Dumitrescu, inspector coordonator al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Argeș.

Potrivit șefului ISCTR Argeș, șoferul acuzat că a provocat accidentul a susținut, în data de 13 august 2011, proba teoretică pentru obținerea atestatului profesional, la un centru de pregătire din Argeș, însă nu s-a mai prezentat și la proba practică în urma căreia ar fi urmat să primească atestatul care să-i permită să devină șofer de TIR.

De altfel, firma la care lucrează bărbatul și la care manager de transport este soția acestuia a fost amendată în ultimii doi ani de două ori, ultima amendă fiind primită tocmai pentru faptul că a folosit un șofer fără atestat.

Astfel, în anul 2013, Linmar Job Trans SRL din Pitești, care deține licență de transport din februarie 2011, a fost amendată pentru lipsa legitimației pentru unul dintre șoferii firmei, iar în luna ianuarie a acestui an a fost amendată pentru „utilizarea de către operatorul de transport a unui conducător auto care nu deține certificat de competență profesională”.

Primele verificări făcute de către inspectorii de la ISCTR Argeș arată că firma deține licență de transport valabilă, iar capul tractor implicat în accident, un vehicul marca Scania fabricat în 2006 și cumpărat în leasing, are copie conformă a licenței de transport activă, valabilă până anul viitor.

Firma deține, pe lângă capul tractor implicat în accident, și alte vehicule, pentru care însă nu există copii conform ale licenței de transport valabile. Managerul de transport al firmei, care este soția șoferului acuzat că a provocat accidentul, are, de asemenea, atestat profesional valabil.

Inspectorii ISCTR vor începe, joi după-amiază sau vineri, un control de fond la sediul firmei, pentru a verifica documentele și licențele deținute de aceasta. Controlul a fost programat pentru acea dată în condițiile în care managerul de transport a plecat în Grecia, a mai precizat șeful ISCTR Argeș.

Potrivit unor surse locale, camionul condus de șoferul român transporta struguri.

Accidentul a avut loc duminică, pe autostrada Egnatia din nordul Greciei, unde camionul condus de șoferul român a lovit peste 30 de mașini oprite pe șosea din cauza unor lucrări.

În urma impactului, cinci persoane au murit, iar aproximativ 30 au fost rănite, inclusiv doi copii, care se aflau în stare critică luni.

Șoferul a fugit de la locul accidentului, însă a fost găsit de polițiști și dus la audieri, fiind reținut sub acuzațiile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Bărbatul a afirmat în depoziția inițială că i-au cedat frânele, pe o porțiune de pantă, în coborâre, a drumului, și că nu a reușit să reia controlul asupra vehiculului. El a fost audiat luni de magistrați și o nouă ședință este programată pentru joi, timp în care cetățeanul român rămâne în custodia autorităților elene.

Autoritățile elene l-au inculpat pentru omor din culpă și pe administratorul firmei care efectua lucrări pe autostradă, acesta urmând să fie audiat marți de magistrați.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor